Pentru că afară plouă, o ploaie
rece...avem timp de noi, de scris, de lucruri care ne fac să ne simțim bine.
Așadar, iată ce gândesc eu acum:
Mă supără povestioarele adulților de azi despre părinții care ” nu le-au dat”, despre cum fac ei pentru copiii lor pentru că ei ” nu au avut ”, despre cum au ratat pentru că mama și tata nu i-au încurajat: Toți părinții fac ce știu ei mai bine pentru copii, după capul lor, după posibilitățile lor.
De la o vreme, trebuie să faci tu, singur-singurel.
Mie părinții mi-au dat tot: mi-au dat viață.
Mi-au dat învățătură destulă pentru a pricepe că pe mine însămi trebuie să mă construiesc mai ales eu.
Mi-au dat curajul de a sta mândră și dreaptă pe unde am mers chiar dacă nu am fost îmbrăcată după ultima modă ca alții sau nu am avut toate obiectele pe care le-au avut alți copii, mi-au dat sfat să fac eu din puținul pe care -l am, mi-au dat înțelepciunea de a nu încerca să cumpăr lucruri care trebuiau obținute prin muncă, mi-au dat forța de a mă bate pentru ceea ce sunt și pentru ceea ce vreau fără să mă bazez pe banii lor sau pe cunoștințele lor.
M-au lăsat să mă lovesc, să pierd, să am eșecuri, să greșesc.
Mi-au dat bunătate și mi-au dat educația generozității față de ceilalți.
Mi-au dat mândria care nu m-a lăsat să o iau pe scurtătură, nici să trișez, nici să fac bișniță cu principiile mele.
Mi-au dat mânuțele surorilor mele și mi-au spus ” sunteți surori” și am știut din clipa aceea că e ceva trainic și neprețuit și nu le-am mai dat drumul niciodată. Cel mai mult le sunt recunoscătoare pentru ceea ce nu mi-au dat: nu mi-au dat impresia că lumea îmi datorează ceva sau că ceva mi se cuvine.
Părinții mei sunt Oameni ( tatăl meu, printre stele).
Au imperfecțiuni poate, dar pentru mine sunt sfinți, sunt temelia a tot ceea ce sunt eu.
Și îi iubesc pentru că mi-au dat tot ceea ce a fost necesar ca azi să mă pot uita în oglindă fără să mi fie rușine.
ps. este o bună ocazie de reflecție și pentru alții...care cred că totul li se cuvine fără să miște un deget :) Nu, nu vi se cuvine nimic și nimeni nu vă datorează nimic odată ajunși la majorat! Faceți voi înșivă ceva pentru viitorul vostru! Doar voi sunteți responsabili! ( mă refer aici la tinerii care așteaptă para mălăieață)
Hai, Paște fericit!;)
Aranjamentul omului meu...mno...așa a văzut el...și a văzut frumos :))
Prăjitura de ciocolată de Paște...preferata mea...că e de cioco
Ca de obicei, în sâmbăta Paștelui, noi ieșim la plimbare, bucatele sunt gata, nu lăsăm nimic pe ultima sută de metri, ne place să fim relaxați. Și ne amuzăm de buluceala din supermarketuri...oameni fără minte care cumpără în prostie totul ” de-a gata”, inclusiv cozonaci sau pască!
Ouă fierte mâncăm doar uneori la mic dejun, deci nu am considerat că trebuie să fierbem ouă în prostie să mâncăm acum când e atâta mâncare specifică. De aceea, pentru culoare și ornament, am cumpărat câteva ouțe colorate de ciocolată pe care le vom arunca peste câteva zile. Nu că nu ne-a place ciocolata, dar cea de calitate. E clar că aceasta nu e de calitate. Dar și-au făcut treaba...
Păscuța este superbă, fără blat!
O fac nu doar de Paște, ci ori de câte ori dorim pentru că este delicioasă.
Nici o sărbătoare fără tenis.
De data aceasta, turneul de la Stuttgart. Să ne înțelegem....mie nu mi-a venit pasiunea pentru tenis peste noapte! Mă uit la tenis de când surorile Williams jucau la junioare, pe vremea când Agassi și Stefi Graf nu formau o familie, etc, iar Del Potro era ” mic copil”. Mă amuză acum de când cu Simona Halep, toți sunt specialiști în tenis...toți se uită...dar puțini înțeleg :)))
Aici, prietena Simonei și a mea, Petra Kvitova. ps. Da, îmi plac oamenii de caracter!
