marți, 16 iulie 2019

Vacanțele noastre unice: SENSIMAR BELEK RESORT & SPA,***** ( Antalya, Turcia- vara 2019)


#ADULTSONLY
cea mai faină treabă : 1- resort doar pentru  adulți
                                   2. noi 2 eram singura familie de români din resort ( nemți, francezi, belgieni,
                                       olandezi, irlandezi, etc)





















Prietenul nostru Inan, instructorul de petanque, care a mobilizat toată plaja la acest joc


fiecare joc era urmat de adunarea pe terasă la un cockteil 



va urma...

E greu vara cu timpul de stat în casă...e de mers la distracție și nu e vreme de bloguleț...așteptăm o zi ploioasă :))


miercuri, 1 mai 2019

1 Mai Muncitoresc



Așa... să nu uităm vremurile când toată lumea muncea, când toți aveau așadar locuri de muncă  și nu frecau menta pe net  șomeri și amărâți  dar cu iphone din banii părinților.

O, tempora!  O, mores!

ps. leneșul: mi-e atât de lene încât chiar și menta o vreau frecată :)))))

DE  ZIUA  MUNCII,  DESPRE  NE-MUNCĂ

 Cică 1 din 4 tineri de peste 21 de ani stă acasă, nu are un loc de muncă. Cică se simte bine așa; cred și eu ! :)  Problema este că nici nu are vreo tresărire  că ar trebui să facă ceva în această direcție și chiar i se pare firesc să nu se streseze, pentru că ” ai lui” îi asigură traiul de zi cu zi. Nu vede de ce să se obosească atâta timp cât are spatele asigurat. Ei sunt cei care nu au nici o motivație în viață, nici un ideal profesional,  nici o dorință de evoluție personală sau în carieră. 


Așa cum am mai scris de nenumărate ori aici, părinții eșuează în postura de primi educatori ai copiilor lor.  Văd deseori părinți care  refuză ideea de a-i trimite, de exemplu,  la un job de vară pentru a strânge bani de vacanță.  Greșeala părinților constă în faptul că nu știu să le cultive odraslelor lor o atitudine corectă față de muncă. Care nu înțeleg că e nesănătos din punct de  vedere mental și emoțional ca un tânăr să trăiască  pe spinarea ” alor săi”, chiar dacă este apt de muncă.

Eu cunosc elevi, în schimb, care vor să învețe repede o meserie  și să fie independenți, care lucrează încă din timpul studiilor ( liceu/facultate) ca să se întrețină, care își iau joburi de vară sau fac voluntariat ca să capete experiență. Dar ce te faci cu mentalitatea celorlalți? CeI care au fost atât de bine de-responsabilizați de ” ai lor” încât nu mai au nici un fel de conștiință socială,  profesională, civică. Atât de mult li s-au atrofiat aceste simțuri încât statul acasă pe banii ” alor lor” li se pare cel mai firesc lucru din lume.

Pe de altă parte, școala are partea ei de vină!
Un sistem educațional eficient ar trebui, cred eu, să imprime copiilor  o atitudine corectă față de studiu, de muncă, de oameni, de viață. Față de profesie,  oricare ar fi ea. Ar trebui să le ofere repere corecte despre ceea ce sunt, și mai ales, despre ceea ce ar putea și deveni prin școală. Să le cultive copiilor ideea de a-i pregăti pentru ceea ce înseamnă viață reală, inclusiv o meserie care să le asigure independența financiară. 

Toți doresc un viitor mai bun pentru copii. Dar de aici și până a le oferi totul pe tavă, fără ca ei să facă nici un efort, nici măcar de a prețui ceea ce primesc...

Motivul ” doar pentru voi muncesc și mă sacrific” l-ar putea face pe tânăr să se învețe cu faptul că  sprijinul financiar al părinților i se cuvine la orice vârstă, necondiționat ! Mare greșeală! Așa se dezvoltă toleranța scăzută la frustrare, diminuarea motivației,  de-responsabilizarea, goana după consum, infantilismul, lipsa unei viziuni asupra viitorului, pierderea contactului cu realitatea și implicit, o prăpastie care se cască tot mai mult între lumea lor și lumea exterioară, pentru care nu sunt pregătiți.

duminică, 28 aprilie 2019

Gânduri de Paște 2019!




Pentru că afară plouă, o ploaie rece...avem timp de noi, de scris, de lucruri care ne fac să ne simțim bine. Așadar, iată ce gândesc eu acum:


Mă supără povestioarele adulților de azi despre părinții care ” nu le-au dat”, despre  cum fac ei pentru copiii lor pentru că ei ” nu au avut ”, despre cum au ratat  pentru că mama și tata nu i-au încurajat: Toți părinții fac ce știu ei mai bine pentru copii, după capul lor, după posibilitățile lor.

De la o vreme, trebuie să faci tu, singur-singurel.
Mie părinții mi-au dat tot: mi-au dat viață.
Mi-au dat învățătură destulă pentru a pricepe că pe mine însămi trebuie să mă construiesc mai ales eu.
Mi-au dat curajul de a sta mândră și dreaptă pe unde am mers chiar dacă nu am fost îmbrăcată după ultima modă ca alții sau nu am avut toate obiectele pe care le-au avut alți copii, mi-au dat sfat să fac eu din puținul pe care -l am, mi-au dat înțelepciunea de a nu încerca să cumpăr  lucruri care trebuiau obținute  prin muncă, mi-au dat forța de a mă bate pentru ceea ce sunt și pentru ceea ce vreau fără să mă bazez pe banii lor sau pe cunoștințele lor.
M-au lăsat să mă lovesc, să pierd, să am eșecuri, să greșesc.
Mi-au dat bunătate și mi-au dat educația generozității față de ceilalți.
Mi-au dat mândria  care nu m-a lăsat să o iau pe scurtătură, nici să trișez, nici să fac bișniță cu principiile mele.
Mi-au dat mânuțele surorilor mele și mi-au spus ” sunteți surori” și am știut din clipa aceea că e ceva trainic  și neprețuit și nu le-am mai dat drumul niciodată. Cel mai mult le sunt recunoscătoare pentru ceea ce nu mi-au dat: nu mi-au dat impresia că lumea îmi datorează ceva sau că ceva mi se cuvine. 
Părinții mei sunt Oameni ( tatăl meu, printre stele).
Au imperfecțiuni poate, dar pentru mine sunt sfinți, sunt temelia a tot ceea ce sunt eu.
Și îi iubesc pentru că mi-au dat tot ceea ce a fost necesar ca azi să mă pot uita în oglindă fără să mi fie rușine.

ps. este o bună ocazie de reflecție și pentru alții...care cred că totul li se cuvine fără să miște un deget :) Nu, nu vi se cuvine nimic și nimeni nu vă datorează nimic odată ajunși la majorat! Faceți voi înșivă ceva pentru viitorul vostru! Doar voi sunteți responsabili! ( mă refer aici la tinerii care așteaptă para mălăieață)


Hai, Paște fericit!;)




Aranjamentul omului meu...mno...așa a văzut el...și a văzut frumos :))

Prăjitura de ciocolată de Paște...preferata mea...că e de cioco




Ca de obicei, în sâmbăta Paștelui, noi ieșim la plimbare, bucatele sunt gata, nu lăsăm nimic pe ultima sută de metri, ne place să fim relaxați.  Și ne amuzăm de buluceala din supermarketuri...oameni fără minte care cumpără în prostie totul ” de-a gata”, inclusiv cozonaci sau pască!





Ouă fierte mâncăm doar uneori la mic dejun, deci nu am considerat că trebuie să fierbem ouă în prostie să mâncăm acum când e atâta mâncare specifică. De aceea, pentru culoare și ornament, am cumpărat câteva ouțe colorate  de ciocolată pe care le vom arunca peste câteva zile. Nu că nu ne-a place ciocolata, dar cea de calitate. E clar că aceasta nu e de calitate. Dar și-au făcut treaba...


Păscuța este superbă, fără blat! 
O fac nu doar de Paște, ci ori de câte ori dorim pentru că este delicioasă.


Nici o sărbătoare fără tenis. 
De data aceasta, turneul de la Stuttgart. Să ne înțelegem....mie nu mi-a venit pasiunea pentru tenis peste noapte! Mă uit la tenis de când surorile Williams jucau la  junioare, pe vremea când Agassi și Stefi Graf  nu formau o familie, etc, iar Del Potro era ” mic copil”. Mă amuză acum de când cu Simona Halep, toți sunt specialiști în tenis...toți se uită...dar puțini înțeleg :)))
Aici, prietena Simonei și a mea, Petra Kvitova. ps. Da, îmi plac oamenii de caracter!

luni, 15 aprilie 2019

Primăvara în orașul meu frumos










Parcul Municipal, ” sub deal”, cum spunem noi

Parcul Tineretului, la intrarea în Parcul Municipal





De la fereastră

Bulevardul Independenței, blocul nostru e după acel panou alb, zonă zero, tărâm binecuvântat







Zice el : ” Am fost norocos să trec prin toate necazurile de-a lungul vieții ca să te întâlnesc pe tine și să am viața asta faină”. Eu i-am spus că de nu eram eu era alta. ”Nuuuuu...zice el, în mod sigur nu ajungeam să fac facultate, să am așa concedii de vis, să trăiesc într-un oraș frumos ferit de stres și să am o viață liniștită. Dacă rămâneam acolo în junglă, în mod sigur nu realizam mare lucru, noi eram niște muncitori amândoi - adică în primul mariaj -, ne duceam viața așa,...trăgeam în acel oraș aglomerat etc”
Și mai multe lucruri îmi spune, lucruri pe care eu nu le înțeleg în totalitate, nu am trecut prin asta,eu  am evitat mereu oamenii răi, ceea ce l-am învățat și pe el să facă, mai ales să trateze cu indiferență pe cei care i vor răul din invidie pentru că el a reușit.

NIMENI NU ESTE STĂPÂN PE VIEȚILE NOASTRE DECÂT NOI ÎNȘINE.
NE-AM NĂSCUT SINGURI ȘI MURIM SINGURI.

Nici măcar faptul că ai avut un mariaj - destul de toxic de altfel-  de trei ani nu e suficient ca să cunoști un om, darmite să ai impresia că ai vreun drept asupra lui,  chiar dacă de aici, întâmplător sau nu,  a rezultat un copil. Oamenii la tinerețe au impresia că tot ce zboară se mănâncă, au impresia că e bine ceea ce fac, până când viața le demonstrează contrariul : fiecare se dezvoltă și crește diferit, conform educației pe care a primit-o și conform eredității.
Da, după o căsătorie de 16 ani, doar eu sunt îndreptățită să spun că-mi cunosc omul. A fost și este pretențios, curat și pedant, tandru, romantic, avid de cunoaștere, citit /erudit, autodidact. Și pe măsura trecerii timpului s-a văzut de fapt ceea ce-și dorea...în așa fel încât fiecare a primit de la al doilea mariaj CEEA CE A MERITAT! El, a avut parte de un om școlit pe lângă care s-a putut ridica, (eu) , iar dincolo...exact invers!
Eu am văzut în el potențial, de aceea l-am încurajat, plus că avea deja baza; așa a putut evolua.
Dar când nu ai baza, și trăiești cu prostu-n casă, ( 5-6 clase), oricât te-ai strădui să te/îl ridici, nici o șansă!

 Așa că...voi cei de colo...ciocu mic și joc de gleznă!

Dacă întâmplător ți-a fost legată viața de persoane toxice, le elimini!
Fără discuții! Scurt și cuprinzător!
















VIAȚA-I RĂSPLĂTEȘTE PE CEI CE NU SE DAU BĂTUȚI!