duminică, 12 iunie 2016

Noi2. Realizări profesionale.


Completare de AICI ,  ianuarie 2018

Mândri de noi2. Avem de ce, nu-i așa? Viața-i răsplătește pe cei care luptă și nu renunță, pe cei care vor și pot să ajungă cât mai sus în profesia lor și în viață.  Și...a ajuns aici pentru  că a avut pe ce clădi! A avut BAZA!










Mândră de realizările mele profesionale, încununate de succes : Placheta ” Distincție de Excelență” și ”Diploma de Onoare” ” pentru dăruirea și  activitatea didactică remarcabilă pusă  în slujba învățământului maramureșean” sunt oferite în semn de apreciere și recunoștință.

 



Aceștia suntem noi.
Dar niciodată nu-i poți convinge că școala este importantă pe cei care admiră nicolae guță și care - și fac dedicații gen: ”...la persoana care am trădato”.

(Fac o paranteză aici și spun: m-a amuzat pe net un dialog: - Am șters o manelistă din listă- zice D.E. -  Eu șterg din lisă femeia încă de pe când este însărcinată, pentru că știu că, după burtă vor urma poze interminabile cu pruncul. Și asta e tot un fel de manelism , răspunde V:G:)

Iar ca să ajungi aici, la școli înalte, e important în devenirea ta felul în care părintele s-a ocupat de acest lucru încă din copilărie.
Cum să-i explici unui copil că cititul este foarte important, că acest lucru contribuie esențial la educația și instrucția lui pe parcursul vieții? Pe copil îl respecți și îl iubești nu numai declarativ, ci atunci când îi citești cărți atunci când el este mic și n felul acesta îl faci și pe el să vrea să citească, nu când îl lași ore întregi în fața unui ecran ca să te lase pe tine-n pace. Cel mai important factor educațional este conversația din casa unde locuiește un copil. Iar educația unui copil începe  odată cu educația mamei. Iar eșecul unui copil este eșecul ei, firesc. Succesul copilului la școală  depinde de implicarea părintelui cu care acest copil conviețuiește.   Dar ce parcurs poate avea un copil când, de exemplu,  este martorul aventurilor mamei sale, cum se întâmplă în multe cazuri, când ea se urcă-n primul tren să-l aducă înapoi pe cel care a părăsit-o sau trăiește coșmarul certurilor din casă după care melteanul  pleacă de acasă pentru vreo jumate de an...ca mai apoi să fie primit cu brațele deschise...Deci ce este asta??? Un exemplu bun pentru copil în nici un caz. Sunt copii din familii dezorganizate care sunt mințiți non stop de către partea feminină cu care a rămas copilul, ”cum că” tatăl lui este un prost, că nu a făcut niciodată destul pentru copil (  afirmație falsă de cele mai multe ori, din răutate...lor nu le ajunge niciodată cât face tatăl pentru copil, mai ales dacă duc o viață dezorganizată ), reproșuri peste reproșuri doar pentru că  această formă de viață a fost părăsită.
O asemenea formă de viață nu înțelege că despărțirea are loc doar între adulți, nu și între părinți și  copil. Ei, ca să judeci așa, îți trebuie minte! Dar piți, ” ca orice pițipoancă ce se respectă”   în loc să se ocupe de studiu la vremea liceului -  sunt multe exemple -  când elevii serioși se ocupau de asta, se ducea/distra la mare...așa.... pe la 16/17 ani!!!!!!  Iar în timp ce elevii studioși dădeau examen la facultăți, exemplul nostru tipic  de piți se  mărită și face repede un copil. Fără nici o calificare, doar cu liceul, așa cum îi stă bine unei piți. Noroc că există persoane potrivite găsite exact la momentul potrivit și  la locul potrivit  și...ce să vezi? îi fac rost de un serviciu călduț, unde e și acum!
Dar credeți că ar recunoaște? Aș!

(Eu i-am dat exemple copilului, astă iarnă, de colege care și-au crescut copiii singure și până nu i-au văzut măcar la facultate nu  s-au gândit să aducă în casă vreun bărbat, mai alea cu și mai mari probleme...Dar fiecare trăiește după cât îl duce capul.)

Iar dacă aceste persoane te-au ajutat, și tu, piți, îi faci proști...cum vine asta??? Cum se cheamă chestia asta??? Dacă nu aflai că alții au  școli înalte tu,  piți, rămâneai neșcolită! :))  nu dădeai  fuguța,  iute-iute,  în secunda doi  să te înscrii la facultate la distanță...rămâneai fix așa cum erai. ... Dacă era să fie ceva de capul tău, piți, făceai școala la timp deci nu e cazul să faci tu pe alții proști! Hai să ne vedem bârna din ochiul nostru! :))

Să revenim.
E bine și așa: este foarte important să aibă omul pe ce clădi. Când ai doar câteva clase primare ...mai greu cu clăditul, că nu ai pe ce. Despre asta e vorba: în loc să ne vedem de ale noastre, de analfabeții din jurul nostru, împroșcăm cu noroi în alții, din  răutate și frustrare. Avem ce merităm, cam la asta se rezumă totul. Să ne vedem bârna din ochiul nostru și bubele multe din cap.

În privința copiilor, orice rahat de femeie poate să-și scoată frustrarea față de propria viață, pe copilul nevinovat. Doar pentru că ai făcut copil nu înseamnă că ești și mamă. Orice rahat de femeie poate fugi de probleme găsindu-și altul și lăsând pe planul secund, sau muuuult mai îndepărtat,  propriul copil. Și, ca și cum asta nu ar fi de ajuns, hai să mai facem unul ca să bifăm iar o mare ” realizare”. Să arătăm tuturor cât suntem de fericiți, ce multe ” realizări” avem, al meu, al tău/ai tăi, al nostru...Ce frumos, nu??? Sunt mulți copii de întreținut...deci nu ajunge la toți...e greu. Doamne ferește!  Orice rahat de femeie se laudă cu ” realizările” ei bifate în viață, adică acei copii care sunt și mult neglijați, săracii de ei, după ce au fost mult subiect de laudă. Și apoi încep minciunile despre divorț, bineînțeles că doar tatăl  e de vină, etc. Noroc că există deciziile de divorț și cine a trebuit să vadă a văzut  cum și în ce fel s-a făurit despărțirea ( adică ” din culpă comună”, acțiunea fiind introdusă de ” reclamant” iar ”madama” având rolul  umilitor de ” pârâtă”, etc). Noroc că există oameni inteligenți care vin cu argumente solide când au de-a face cu tot felul de neterminați care vorbesc fără ei. Noi avem  dovezi pentru orice afirmație și demontăm toate minciunile  proștilor. Cu argumente. Alții pot vorbi cât doresc fără argumente: vor fi doar minciuni!

Noi ne bucurăm că  a venit la noi cu gânduri bune, ( decembrie 2017)  altfel știa el ce urmează dacă nu se comporta frumos, era ca în 2015 iarna.  Deși nu știm exact dacă nu cumva a fost trimis ca să plătească niște polițe vorbite...
 Adică cum vine asta...Stă aici o lună și se simte excelent,i se fac toate poftele,  se mai și îngrașă 7 kile, vine cu un bagaj și pleacă cu două burdușite bine și îi dă mâna să vorbească/transmită ceva urât despre noi? Așa cevaaaaaa...așa ceva nu se va mai întâmpla, în mod sigur !!!
 Păi cum să recunoști niște lucruri fooooate grave și care nu ar avantaja pe nimeni? Dar în fața argumentelor oricine trebuie să tacă! Dacă are neuroni funcționali. Dacă-i funcționează doar unicul pe care-l are...atunci înțeleg de ce se neagă tot!
 În urma acestor afirmații am făcut acest articol/pamflet. Știm că nu sunt cuvintele lui și e păcat că din nou este folosit ca să transmită gândurile unei persoane  frustrate. Dar nu-i nimic, trecem și peste asta. Noi argumentăm aici frumos și postăm totul ca la carte să învețe și proștii ce nu au știut până acum. 

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Această postare e un pamflet. Orice asemănare cu persoane reale este pur întâmplătoare.:))
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------







Dacă acest copil era la noi încă de mic, să ne ocupăm noi de el, era altceva. Și el era altfel, cu educația, cu școala, etc. Și cumnatul meu care este director la un colegiu din oraș i-a spus că fără școală nu faci nimic. Și sora mea care e învățătoare...toată lumea l-a încurajat să învețe pentru viitorul lui.
Dar acum, adult, să vină pentru o perioadă mai îndelungată aici, ...nu, mulțumesc! Nu se poate repara acum ce a fost stricat în copilărie.

Tatăl lui este acum o persoană liniștită și echilibrată.
Nu doresc să i se reactiveze gândurile negative despre mizeriile pe care le-a trăit acolo.
Nu, mulțumesc! Îl feresc cât pot de asta. Și ne e foarte bine așa. Fiecare om are o viață de trăit și are dreptul să o trăiască așa cum crede de cuviință, până la urmă. Noi am făcut foarte mult pentru acest copil, acum să mai facă și alții...e de datoria lor, nu contează câți copii mai au în grijă. Asta a fost alegerea, asta e, să și-o asume! Pe noi nu ne mai interesează acest aspect de vreo 5 ani încoace, nici nu mai știm cum arată de când sunt blocați toți pe tot netul.

Eu îmi apăr munca și opera! :)))) ” Sunt produsul tău, iubito!”, zice el, când eu îi spun ce tip fain e.
Am muncit mult să- l fac să se schimbe, să fac din el un moroșan adevărat, ( ” sunt moroșan și-s mândru de asta ” zice el) cu toate calitățile pe care ardelenii le au: cinstea, corectitudinea, respectul, modestia.  Zice” Și mai ales, să evite să caute mereu vinovați pentru orice lucru care s-ar întâmpla. Acolo așa sunt  învățați...în zona aceea, sunt încrezuți / aroganți/înfumurați  fără motiv, pentru orice nu le iese dau vina pe alții,și  chiar când nu au deloc cu ce se lăuda. Ei nu știu ce înseamnă respectul! Iar eu nu suport asta! Doar oamenii nefericiți critică mereu, crezând că le știu pe toate, care mereu dau vina pe alții pentru tot și toate, sincer, eu așa ceva nu am mai întâlnit! O viață plină de reproșuri e o viață pur și simplu o viață  ratată!

Niciodată nu am întâlnit p-aici oameni care nu respectă deloc părerile altora, ...ei nu înțeleg că fiecare om are dreptul la opinie și dacă are argumente solide trebuie să recunoști că acel om are dreptate și nu tu ! Te contrazici mereu...așa în prostie...cu restul lumii. Așa...de amorul artei, vorba ceea.  . Asta face parte din  educație, clar! Și dacă e lipsește...asta e! Și nu e nici o rușine să recunoști când greșești! Și nu e nici o rușine să recunoști că celălalt are dreptate, mai ales când vine cu dovezi! Altfel viața lor este o minciună continuă! Dar, finalmente,  fiecare doarme cum își așterne: poate trăi o viață frumoasă, sinceră, sau poate trăi în minciună. Sunt foarte fericită că trăiesc într-o zonă cu oameni educați și care nu au mania contrazicerii gratuite, așa cum se întâmplă din prea multă prostie și lipsă de educație.
Acest blog este un exemplu de viață reală bazată pe argumente, deci nici o pițipoancă sau meltean nu are a comenta ceva invers! Dar, pentru unii  e greu de recunoscut atunci când afirmațiile nu-i avantajează!

” Primul lucru pe care trebuie să-l înveți este umilința și nu îngâmfarea” de a avea impresia că știi totul, că ai răspuns la toate, spunea un om pe care l-am apreciat enorm, pentru inteligența dar mai ales pentru nonconformismul său, pentru puterea de a se lupta cu proștii până când s-a dus într-o lume mai bună: este vorba despre Andrei Gheorghe, ale cărui emisiuni radiofonice le ascultam noaptea pe întuneric, ” Midnight Killer”,  sau ziua,  emisiunea ”13-14 cu Andrei Gheorghe”etc. Era demult, prin 1991-92... Și tot proștii nu l-au lăsat să se odihnească în pace, că de ce s-a incinerat, de ce nu a apelat la popi și la serviciile funerare. (care...fie vorba intre noi... se bazează la greu pe vânzări și de cele mai multe ori profită de durerea familiilor  pentru a stoarce bani. Părerea mea este că incinerarea este o treabă mult mai curată, ca să nu spun chiar ecologică) .
Dar la urma urmei fiecare e liber să aleagă ce face cu viața lui, nu e vorba despre bani aici, care cât costă, pentru că mi imaginez că doar netoții nu au un ban pus deoparte pentru zile negre ( boală, deces, etc). Nu am suportat niciodată oamenii care nu se gândesc și la ziua de mâine, care cheltuie totul azi pe tot felul de prostii iar când au un deces în familie, de exemplu,  cer bani împrumut pentru înmormântare. Doamne ferește! Știu cazuri concrete. Vorba lui Dan Negru, are Mercedes la scară dar el- un om, oricine o fi el-  stă cu chirie! Fudulie prostească, nu alta!

Fă domnule ceva în viață și apoi mai discutăm, după aceea să văd că ai răspuns la toate întrebările,  iar pe alte altora să le respecți așa cum nu ai fost învățat niciodată; că nu ai avut de unde!
A fost destul cu tot felul de șantaje sentimentale când băiatul era mic. Oricum, mă bucur că începe să semene cu tatăl lui, curat, pedant,...uneori chiar elegant. E mare lucru. Oricum tinerii, după ce au avut/ au prietene/iubite, se schimbă, devin mai atenți la aspectul lor, mult mai preocupați de ei.

Dar și împotriva eredității e greu să lupți.  Apoi: faci în viață ceea ce ai văzut în casa în care ai crescut crezând că așa e cel mai bine.   Normal, dacă doar aia ai văzut! Mai devreme sau mai târziu aceasta își spune cuvântul. Dacă, mic fiind, lua de bun tot ceea ce vedea în casa unde a crescut, acum, matur, se schimbă lucrurile. Și e bine că se întâmpla așa. Mai rămâne să și revină cu studiul, să-și definească o specializare. Eu am propus să-l ajutăm financiar cu meditațiile, acum depinde de el ca în vară să vedem bacalaureatul luat și...dantura rezolvată..A fost ideea mea să-l ajutăm financiar pentru meditații, iar el să și rezolve dantura acolo, devreme ce educația primită nu l-a ajutat  nici aici.( igiena dentară) La vară vrem să vedem aceste două lucruri rezolvate. Dacă nu, schimbăm foaia. Noi de meditații îi trimitem , dar de dantură încă nu s-a apucat...după cum ne-a spus.

Reactualizare :  iulie 2018: am aflat de pe site-ul edu.ro că nu a luat bacul. Au trecut 2 zile și nu ne-a dat nici un semn...Faptul că tatăl lui i-a finanțat meditațiile și el nu prea s-a dus, nu prea a învățat, nu l-a responsabilizat cu nimic, după cum se vede. Reacționează după educația pe care a primit-o. De acum înainte depinde doar de el ce va face în viitor. Acum, după 7 luni de când a fost aici și și-a făcut planuri, niciunul nu s-a realizat: nici bacul nu e luat  dar nici dantura nu e rezolvată, așa cum s-au lăudat astă iarnă că vor face. Vai de capul lor! Noi suntem mulțumiți că am făcut ce a depins de noi. Ei în schimb, de atât sunt în stare.
Voi reveni aici...

(Reactualizare : 21 APRILIE 2018. Am luat în această săptămână legătura cu profesorii cu care face meditații. Cel de matematică a spus că a evoluat de la 1 la 5 ( insuficient ca să treacă bacul, trebuie cel puțin 6), iar dna profesoară de română mi-a spus că nu a fost decât de 2 ori la meditații din care ultima nu a fost plătită... Cuuuum??? Doar de 2 ori??? Păi noi îi trimitem bani de meditații încă din februarie!!!). Pe 21 aprilie 2018 trebuia să meargă din nou la română și doamna prof. mi-a trimis mesaj spre seară că nu a fost la meditație și...nici măcar nu a anunțat-o. Așa ceva...Mi-a mai spus că la ora actuală nu face o lucrare la lb română mai mult decât 3,80. Iar el...nu merge la meditații...după ce că i se asigură financiar. Așa ceva... Iar când merge, nu are temele făcute. Asta-i inconștiență pură!  Dacă profesorul nu-ți poate verifica munca ta degeaba te mai duci la meditații.  Iar ca să folosești banii în alte scopuri decât în cele pentru care ți-au fost trimiși (țigări, etc ), mi se pare o dovadă de imaturitate, ca să fiu blândă! Și eu sunt profesoară, și eu fac meditații. Dar dacă un elev nu poate veni într-o zi la meditație este obligat să mă sune cu o zi înainte ca să mi refac programul, niciodată nu mi s-a întâmplat să nu vină fără să anunțe. Iar dacă un elev nu-și face temele date de mine nu mai are ce căuta la meditație. Înseamnă că nu-l interesează.  Asta mi se pare o dovadă clară de neseriozitate! Nimeni nu s-a interesat de asta în afară de noi de aici. Și atunci mă mir că nici măcar nu a început repararea danturii...așa cum i se promisese  astă iarnă!  Neserioși pe toată linia! Oameni fără cuvânt! Vai de capul lor!)

Copilul nu are nici o vină că a crescut într-un mediu toxic de unde nu a avut ce învăța. Zic că acum el vede altfel lucrurile referindu-mă și la observațiile lui referitoare la comportamentul nostru, al meu și al tatălui lui, ...ne privea admirativ nu o dată...zicea că ” ne cocoloșim” și că dintre noi trei el este adultul. Ne-a zis că și-ar dori o Neli mică alături de el, așa, ” plină de viață” ca mine, deci mă bucur că sunt un exemplu pentru el. Și nu mă mir că nu și-ar dori pe cineva care să semene cu persoane feminine din jurul lui. Cred și eu, dacă vede vede doar  persoane plictisite și obosite cărora mereu le pute-n jur, mereu nemulțumite...

Acum, schimbând ideea, am și eu o curiozitate de om: când a venit copilul aici prima dată, pe la 6 ani, i s-a spus că eu sunt o străină pentru el. Mă întreb acum  cum se consideră pentru copiii celuilalt?? Sper că face măcar un sfert pentru ei din ceea ce am făcut eu pentru băiat. De fapt am văzut că sunt spionată și bun model pentru ea. (Exemplu: aici eu îi făceam întuneric trăgând draperiile copilului vara, dormea foarte bine până la amiază, sper că acum a înlocuit cârpele care acopereau un sfert din geam cu ceva jaluzele pe tot geamul dacă a citit aici că e bine. Apropo: vezi că nu mai folosesc parfum Bvlgari de vreo 4-5 ani..;)  Cam tot așa ar trebui să se simtă, nu? O străină! Altfel nu mai suntem consecvenți, ce mai ! Și uite așa te bați cu armele tale când scoți pe gură doar prostii.

Eu nu țin să mă simt cumva față de nimeni în afară de soția soțului meu! Atât! Restul lucrurilor sunt colaterale și nu pun accent pe ele. Doar mă amuz și constat, pentru că am minte bună și talent! :))))))))))  Nu judec, să fie clar! Doar îmi spun părerea! Știu că fiecare om duce o luptă despre care noi, ceilalți, poate nu știm nimic! Dacă e să fim obiectivi. Dar sentimentul de compasiune rămâne. Știu, nu putem fi toți la fel. Viața e interesantă prin diversitatea ei.

Cât a stat la noi în decembrie a început iar să arate bine, sănătos, mai rotunjor la față, foarte diferit față de ziua sosirii aici, ...semn că acolo lucrurile nu s-au schimbat față de ce știam noi...nu știu ce/cum mănâncă, ... ce viață liniștită poate avea când un sfert din zi e pe drumuri, acasă-oraș și înapoi...nu știu ce plăcere sadică or avea unii să-și îngreuneze viața cu bună știință. Omule, nu-ți permiți o casă în oraș, sau foarte aproape de el, ok, dar nu te duci ” au diable vauvert” și-ți faci viața un calvar într-o casă de serie, cu drumurile proaste și statul cu orele în trafic...în așa fel încât realizezi că nu e nici o sfârâială...că ce ai luat pe mere dai pe pere. Și apoi...atâtea accidente cauzate atât de drumurile proaste cât și de nenumărații șoferi semianalfabeți care nu știu cum și-au obținut carnetul de conducere... Doamne ferește.  (Noroc că noi nu suntem nevoiți să depindem de nici un fel de mijloc de transport, aș muri încet...așteptând în coloane interminabile în mirosuri  de tot felul, etc etc etc. In orice caz, noi de mult am refuzat să șofăm în România. Chiar prietenii noștri francezi  au spus că în Ro  ” drumurile sunt periculoase și șoferii conduc prost” - sigur, nu era nevoie să spună ei asta , se vede cu ochiul liber. Dacă am trăi în altă țară, cu alte drumuri și cu oameni care respectă codul rutier, ar fi altceva. Așa nu, mulțumesc, ne este foarte bine așa, sunt taxiuri destule pentru cumpărături etc etc)

Unii fug din oraș sperând că e mare sfârâială cu acele așa -zise ”zone rezidențiale” unde se mută crezând că va fi mai bine și de fapt își iau o țeapă de toată frumusețea: noroaie și tot ce ține de ” viața la țară”... Numai ” rezidențiale” nu sunt...:)))

 Dar...ce-și face omul cu mâna lui... E treaba fiecăruia de fapt! Dar așa gândesc eu și pot să mi spun părerea pe blogul meu personal.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Această postare e un pamflet. Orice asemănare cu persoane reale este pur întâmplătoare.:))
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Că tot vorbim de educație aici...
Am găsit pe net această poză, postată la ” public”, deci fără restricții de confidențialitate, fiind accesibilă oricărui utilizator de internet. Evident, persoane necunoscute mie, așa ca miile de pe online. Din  comentariile care însoțeau poza am aflat că o fetiță de vreo 5-6 anișori este autoarea ”capodoperei”  prin care-l caracteriza pe tatăl ei în felul acesta,  în amuzamentul general...


Și tot din comentariile pline de greșeli de ortografie de la această poză  am aflat că acest om  nu numai că este catalogat așa, de către neamuri, dar se și amuzau  de isprava fetiței  și aminteau de alți copii ai lui,  unii lăsați de izbeliște prin alte țări pe unde a trecut fugind de acasă de sărăcie și lucrând cu cârca dar pozându-se prin diverse locuri de dincolo ca și cum ar fi fost cel puțin în voiaj de plăcere...:))))) Săracii rumânașii noștri... ce trebuie să îndure prin străinătățuri,  umblând cu traista-n băț,  căutând supraviețuirea. Asta am înțeles eu din comentariile multor persoane care au ținut să scrie acolo.
 Deci de pe aceste rețele de socializare afli și lucruri pe care nu ai vrea să le afli niciodată pentru că fac de râs persoanele care postează așa ceva și poate, pe unele, le cunoști  din întâmplare. Nu e cazul aici.
Eu am postat poza așa mică de rușinea lor. Dacă vreți s-o vedeți mai mare, dați clic pe ea.
Postând această poză aici am vrut să vedeți un exemplu de educație și comportament al unui copil față de tatăl lui, care intră la capitolul AȘA NU! Din fericire eu/noi nu am/avem contact cu astfel de oameni, și de fiecare dată când văd pe net așa ceva sunt oripilată.

ps. Legislația românească a stabilit acum câțiva ani, că postările de pe rețelele de socializare distribuite fără restricții de confidențialitate  intră în categoria informațiilor cu caracter public iar cei care postează fără restricții sunt singurii responsabili de ceea ce le apare online, concluzia fiind că ei au dorit/doresc ca toată lumea să vadă ce postează ei.

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Această postare e un pamflet. Orice asemănare cu persoane reale este pur întâmplătoare.:))
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Aici se termină postările din ianuarie 2018. Aici s-au încadrat ca temă, de aceea s-au postat aici ulterior.

 Revenim la  iunie 2016, cu festivitățile de rigoare, inclusiv cele la care se referă pozele cu Diplomele mele de mai sus.











 iunie 2016...întâlnire de 10 ani la Colegiul Național ” Mihai Eminescu”.  În Amfiteatru sunt toate clasele a XII a, diriginții iau cuvântul...


Multe emoții și povești ca răspuns la  întrebarea : ” Ce ați făcut în ultimii 10 ani???”

fericită de revederea cu colegii mei, profesori de franceză și colega din dreapta,  de limba română

Cuvântul de început aparține dirigintei 

Se strigă catalogul



Urmează poze de la festivitățile ultimei mele promoții de elevi, clasa a XII a C de la Colegiul Național ” Gheorghe Șincai”, cel mai bun colegiu din județ unde am avut onoarea să lucrez cu elevi de excepție. Profilul clasei: matematică- informatică, intensiv informatică

Cu Greti și Larisa


 Clasa a XI a C ne-a împodobit sala noastră de clasă, apoi au ținut un speech emoționant de rămas bun.

 Fluturașii de pe tablă reprezintă tot atâția elevi din clasa noastră: 19

 Elevii au primit de la cls XI a câte o banderolă pe care erau cuvinte de rămas bun și câte un buchet de flori.





vai, că nici nu știu dacă aici râdeam sau îmi venea să plâng...




 CUCU...:))




 ” Copilașii ” mei la banchet







momentul în care sunt aduse torturile claselor

copiii mei frumoși; înainte să intrăm în restaurant


intrăm pe clase în restaurant

mă recunoașteți după bijuteria din păr, nu-i așa?




Ultima oră de limba franceză cu elevii cărora le-am fost dirigintă: m-au condus la cancelarie cântând ” Gaudeamus igitur/Iuvenes dum sumus”









Poza pe care ei au ales-o pentru albumul lor de terminare a liceului.

Niciun comentariu:


VIAȚA-I RĂSPLĂTEȘTE PE CEI CE NU SE DAU BĂTUȚI!