Primăvara în orașul meu frumos

Parcul Municipal, ” sub deal”, cum spunem noi

Parcul Tineretului, la intrarea în Parcul Municipal

De la fereastră

Bulevardul Independenței, blocul nostru e după acel panou alb, zonă zero, tărâm binecuvântat

Zice el : ” Am fost norocos să trec prin toate necazurile de-a lungul vieții ca să te întâlnesc pe tine și să am viața asta faină”. Eu i-am spus că de nu eram eu era alta. ”Nuuuuu...zice el, în mod sigur nu ajungeam să fac facultate, să am așa concedii de vis, să trăiesc într-un oraș frumos ferit de stres și să am o viață liniștită. Dacă rămâneam acolo în junglă, în mod sigur nu realizam mare lucru, noi eram niște muncitori amândoi - adică în primul mariaj -, ne duceam viața așa,...trăgeam în acel oraș aglomerat etc”
Și mai multe lucruri îmi spune, lucruri pe care eu nu le înțeleg în totalitate, nu am trecut prin asta,eu  am evitat mereu oamenii răi, ceea ce l-am învățat și pe el să facă, mai ales să trateze cu indiferență pe cei care i vor răul din invidie pentru că el a reușit.

NIMENI NU ESTE STĂPÂN PE VIEȚILE NOASTRE DECÂT NOI ÎNȘINE.
NE-AM NĂSCUT SINGURI ȘI MURIM SINGURI.

Nici măcar faptul că ai avut un mariaj - destul de toxic de altfel-  de trei ani nu e suficient ca să cunoști un om, darmite să ai impresia că ai vreun drept asupra lui,  chiar dacă de aici, întâmplător sau nu,  a rezultat un copil. Oamenii la tinerețe au impresia că tot ce zboară se mănâncă, au impresia că e bine ceea ce fac, până când viața le demonstrează contrariul : fiecare se dezvoltă și crește diferit, conform educației pe care a primit-o și conform eredității.
Da, după o căsătorie de 16 ani, doar eu sunt îndreptățită să spun că-mi cunosc omul. A fost și este pretențios, curat și pedant, tandru, romantic, avid de cunoaștere, citit /erudit, autodidact. Și pe măsura trecerii timpului s-a văzut de fapt ceea ce-și dorea...în așa fel încât fiecare a primit de la al doilea mariaj CEEA CE A MERITAT! El, a avut parte de un om școlit pe lângă care s-a putut ridica, (eu) , iar dincolo...exact invers!
Eu am văzut în el potențial, de aceea l-am încurajat, plus că avea deja baza; așa a putut evolua.
Dar când nu ai baza, și trăiești cu prostu-n casă, ( 5-6 clase), oricât te-ai strădui să te/îl ridici, nici o șansă!

 Așa că...voi cei de colo...ciocu mic și joc de gleznă!

Dacă întâmplător ți-a fost legată viața de persoane toxice, le elimini!
Fără discuții! Scurt și cuprinzător!