Primăvara în orașul meu frumos

Așa arată o zi superbă de primăvară. Și doi oameni fericiți și de venirea ei. De când o așteptăm...

Son anniv

Frumosul meu :)))
Să-mi trăiești, să fii sănătos și să ne bucurăm de ce avem.
Că noi știm să ne bucurăm de lucrurile simple.

LA MULȚI ANI! CU SĂNĂTATE, ÎNȚELEGERE ȘI IUBIRE!

Mon anniv

...Și ca să nu treacă luna februarie cu atâtea sărbători, să aducem la zi pagina, pentru că urmează luna martie cu alte sărbători, la  fel de faine.

Mes  chers élèves din clasa a XII a C...nu pot spune că mi-au făcut o surpriză, este al patrulea tort de ziua mea, în fiecare clasă de liceu începând cu clasa a IX a au procedat la fel. Mereu s-a întâmplat altfel, iar emoțiile au fost mari anul acesta având în vedere că ei sunt în clasă terminală. Patru ani împreună- au fost frumoși!!!-, o clasă puțin numeroasă, foarte cuminte cu elevi conștiincioși- aproape toți cu medii anuale peste 9. În ziua respectivă câțiva din ei lipseau de la dirigenție pentru a participa la un concurs de matematică. Deci nu au gustat din tort....și a fost atât de bun...” maro, cu gust de ciocolată”, așa cum spuneam eu când eram mică atunci când eram întrebată ce dulciuri îmi plac.

 ” La mulți ani”, pe mai multe voci :))) ( suntem puțini, unii sunt la concurs de mate, cum am spus)
nu înainte de a se amuza un pic de emoțiile mele...

perfecțiune, la formă și gust

tortul se mănâncă pe loc, în clasă, de toată lumea...și mereu rămâne un pic și pentru tati

Cu băieții mei

sunt o răsfățată, asta e! :)))

După școală am sărbătorit în doi

 cu somon, preferatul meu

Venind noi, așa, liniștiți spre casă, am ” dat un ocol”, cum zice el...și am vorbit despre multe cele...E prima dată când am atins subiectul celor 3 zile acum că s-a putut vorbi detașat, și am aflat fără surprindere că și el a fost la fel de șocat ca mine de acel comportament, că nu mai recunoștea persoana, că schimbarea a fost atât de evidentă în  rău încât și el a realizat, chiar în dimineața sosirii, că ceva nu e în regulă... Pentru că eu, chiar atunci la masa de prânz, ( când își arunca în scârbă bucăți de mâncare în gură, cu mâna, aproape sfidător) cum începuserăm să-l întrebăm ce planuri are, eu deja începusem să i promit că vom suporta școala de șoferi...chiar eram în stare să i iau o mașină, ...și nu-s vorbe în vânt...o mașină la mâna a doua ok pentru început nu e deloc scumpă. Un elev de-al meu a primit cadou de 18 ani un Volvo de toată frumusețea, din 2000, cu 1700 euro. Deci câte mașini de acest gen puteam noi lua? Vreo 4 sau 5, cel puțin. Deci nu era o problemă. Apoi eu începusem să spun că luni vom merge la optica să schimbăm ochelarii care erau rupți...după amiază la mall să luăm haine, etc. Tati nu știa cum să -mi facă semn că nu e cazul încă să vorbim despre toate astea...și tot zicea...” să mai vedem, mai stăm puțin, deocamdată mai așteptăm”.  Apoi, când am văzut că fără nici un comentariu l-a dus la gară,  peste 3 zile după tot ce a fost, seara, la întoarcere,  mi-a spus că motivul pentru care a zis să mai așteptăm s-a văzut în ceea ce s-a întâmplat. Pentru că el a simțit că ” ceva nu e în regulă” cu băiatul chiar de când a sosit,  de aceea nu m-a lăsat să acționez și nici măcar să-i promit ceva .Si rezultatul a fost acesta

Reactualizare : 

26 februarie 2016

( postez aici fiindcă are legătură cu subiectul)

FOARTE IMPORTANT:

De pe data de 25 februarie 2016 se recunoaște alienarea părintească ( ADICĂ EDUCAREA COPILULUI  PENTRU  A-L  URÎ  PE   CELĂLALT   PĂRINTE)

Art. 1  ” Se recunoaște fenomenul alienării parentale/ înstrăinării ca formă de abuz psihologic ( emoțional) sever asupra copilului, constând în activitatea de denigrare sistematică a unui părinte de către celălalt părinte, cu intenția alienării ( înstrăinării) copilului de către celălalt părinte”

Este hotărâre publicată în Monitorul Oficial, hotărâre care pentru noi vine târziu ca să se mai repare ceva, dar cel puțin alte forme de viață cărora li se încredințează copilul vor trebui să știe de la început că vor plăti scump dacă vor duce o activitate constantă de denigrare a tatălui în fața copilului, acestea considerându-se  infracțiuni.

Iar aceste forme de viață mai trebuie să știe că  divorțul este doar între părinți, nu între părinte și copil.

Sper ca toți părinții care au copii proveniți din diverse divorțuri să ia act de această hotărâre și să nu mai supună copiii, care nu au nici o vină, la traume sufletești  prin sădirea urii față de celălalt părinte. Pentru că, trebuie spus că nici un tată nu pleacă de acasă de bine ce-i este. Pleacă atunci când își dă seama că nu are cu cine să meargă mai departe într-o căsnicie, că partea cealaltă nu se poate ridica la standardele cerute de idealurile  lui despre viața de cuplu, de familie. Și atunci e normal să se  meargă  pe drumuri diferite și să trăiască fiecare conform standardelor sale, dar fără a sădi în sufletul și mintea copilului ura față de tată, denigrându-l fără încetare încât în final copilul chiar crede tot ce aude zi de zi, mai ales când nu are posibilitatea să audă tot adevărul în ceea ce s-a întâmplat, realitatea adevărată. 

Pentru că: așa cum părintele care stă cu copilul are dreptul de a ține legătura cu el, tot astfel părintele la care locuiește copilul are OBLIGAȚIA de a facilita această legătură. Din păcate, în unele familii copilul este învățat de părintele cu care stă mai mult să se depărteze de celălalt părinte - cercetătorii au stabilit că, trăind într-un mediu ostil pentru părintele care nu are custodia, copilul poate fi afectat de sindromul  alienării parentale : se va înstrăina de acest părinte, se va transforma treptat într-o persoană negativistă, frustrată, chiar violentă, condusă de sentimente de neajutorare sau de ură și răzbunare.  ( în situația noastră aproape toate acestea s-au verificat, din păcate...Doar la violență nu s-a ajuns în cele 3 zile, din fericire, pentru că am luat măsuri urgente. Nu se putea conviețui în felul acesta, nici măcar 2 săptămâni cât ar fi fost sejurul, nimic nu se mai făcea de plăcere după manifestările lui. Eu, cel puțin, nu aș mai fi putut să i fac din suflet bunătăți așa cum îi făceam când era mic și neatins încă de această ură. Face cineva  din obligație pentru că acesta este contractul...Noi nu aveam nici un contract :))))) 

Doar cel de bun simț,  care a lipsit cu desăvârșire. :))

Am zis!

Și cu aceasta s-a încheiat acest subiect.

Sfârșit de vacanță.

 Aseară ne-am jucat și am luat câteva cadre de la geam, încă nu s-au ”dezpodobit” copacii...zăpada începe să se topească...am profitat că mai era puțină...E faină iarna...dar privită din casă, de la căldură :))) 

Apoi, fiind  week end, am ieșit, ca de obicei

 Tatiiiii...ține-ți bine cadouașele..

Noodle pack...am recidivat: v-am spus că ne plac mult...
O să postez și eu aici pe pagina specializată varianta mea de noodle, când va veni vremea

Celebrating New Year 's Week-end

...pe un ger de crapă pietrele; soare cu dinți...mari de tot :)))))

Turnul Ștefan ( monument istoric,  datează din sec .XV) în Piața Cetății.

 Îmbinare perfectă între vechi și nou

  drept pentru care ne-am luat ” căciulili” din dotare și n-am mai simțit gerul

Parcul Tineretului, reabilitat în acest an cu : piste de: alergare,  biciclete, role, etc

LA MULȚI ANI 2016!

                                            Obișnuita  plimbare din Prima Zi a anului

 cu obiectiv clar: o vizită

 Deși era soare, gerul năprasnic ne-a făcut să ne luăm cele mai groase haine, inclusiv jambierele ( pfffff!!! Ce bine că nu am picioare groase! Nu mi -ar place!)

Crăciun fericit 2015!

În așteptarea  lui Moș Crăciun...

Da, e roșu, galben și albastru. Suntem patrioți sau ce??? :)))

Floarea mea preferată de sezon, a venit și de data aceasta la mine.
Împreună cu această felicitare de la elevii mei care mă cunosc cel mai bine. 
”Fie ca bunătatea și răbdarea de care ați dat mereu dovadă să se reverse asupra dumneavoastră, ...” frumos, nu? Se mai poate îndoi cineva???!!! Recunosc că posed aceste calități, altfel nu aș fi eu. Copiii ( bine crescuți, ca cei de la liceul meu) sunt cele mai sincere ființe de pe pământ. De aceea avem o relație specială, pentru că noi suntem speciali: ei pe de o parte și eu pe de alta. 

Un mic cadou pentru voi. Nu de altceva, dar sunt muuuuulte calorii acolo. Deci, vi-l dăruiesc.

Vorba ceea, dar din dar se face rai.

De sărbători, toate drumurile duc în Maramureș

Sunt în dilemă: să mănânc o portocală, un kiwi, să beau un vin italian  sau... să mușc din ghetuța lui Moș Crăciun....:)))))))))))))))))))))

Feerie de iarnă ( e drept, fără zăpadă :)))

25 Decembrie 2014- poză de anul trecut dar e prea faină ca să nu fie și anul acesta aici

Nu e zăpadă, totuși un moșuleț e bine să purtăm...doar doar o ninge...

Așteptând musafirii. ( semănăm, nu? :)))

Nepoțica mea,  Ina , arhitectă de meserie.

26 Decembrie 2015
Abia am așteptat să ieșim. Noi nu putem trăi fără mișcarea de fiecare zi. Cert!
După vreo 2 ore de plimbare, ne-am oprit puțin ...să ne tragem sufletul și  să socializăm

În căutarea lui Moș Crăciun

 De obicei sâmbăta, după curățenie și ” toate alea” cum zice tati, mergem la plimbare pentru vreo 3 ore. De data aceasta, după plimbare ne-am oprit  în mall ( Doamne, unde altundeva??? :)))))), să ne întâlnim cu Crăciun. Îi vom da întâlnire și  săptămâna viitoare...;)

 Între timp, am întâlnit niște moroșence și tati nu a rezistat să nu imortalizăm momentul.
L-am făcut cu drag știind ce mult îi plac lui tradițiile,  costumele din Maramureș

     

  Ne îndreptăm spre Cinema City să alegem un film.  Pulovărul este cadoul de la Moș Crăciun                             printre altele; tocmai l-a primit  și îi stătea prea bine ca să nu-l și îmbrace imediat...

Vom vedea ” Războiul stelelor”. El e încă în concediu, eu în vacanță, deci se potrivește cum nu se poate mai bine. După cum se vede, e fericit. Și eu la fel :))

Soțul meu frumos!

      Uraaaaa! Mergem la film!

                           

La final, câte o porție de Noodle pack cu carne de curcan. Super! ( îmi plac la nebunie tăițeii integrali cu tot felul de sosuri. Și eu fac.)  Nu de altceva dar mergeam într-o vizită, iar eu știu de la mama că niciodată să nu mergi într-o vizită flămând. Și cum noi eram deja de câteva ore plecați...trebuia să mâncăm  ceva înainte. ( nu agreem mâncatul în oraș, doar în cazuri extreme, ca acum).

ps. stați pe-aproape, urmează să postez  aici varianta mea de noodle.