Sărbătoareeee...

LA MULȚI ANI, MIE!!!

Gânduri...

Fără legătură cu ziua mea, ci cu vremurile pe care le trăim.. 

Doar pentru că pe noi nu ne afectează nu înseamnă că nu suntem fini observatori!

Se spune că vârsta este doar o cifră în buletin.

Cât se poate de adevărat. La un moment dat ajungi să nu -ți mai pese de părerile altora, vorbești puțin chiar dacă vezi multe, nu te mai deranjează părerile- bune sau  proaste ale altora- sau discuțiile în contradictoriu la care uneori ești pus , fără voia ta, să asiști din întâmplare, într un grup de oameni,  și nu simți nevoia să intervii... Nu simți nevoia să perorezi pentru că pui preț pe liniștea minții și a inimii. Ajungi să prețuiești mai mult timpul și  timpul de calitate petrecut lângă omul de lângă tine. 

Trăim vremuri tulburi...Cu câțiva ani buni înainte, percepeam oamenii ca fiind muuult mai sinceri, mai curați. Astea-s vremurile  pe care le trăim acum. Am observat că:

- Indiferent cât de corect sau bine intenționat ai fi pe lumea asta, ( aici nu i vorba de mine, ci sunt observațiile mele la ceea ce văd referitor la relațiile dintre oameni), mereu se va găsi un neam prost  și un frustrat care să aibă ceva de comentat. Unii mimează inteligența, alții se jignesc gratuit, altul ține neapărat să ți arate că el deține adevărul absolut. Vedem zilnic specimene de acest gen.  Și atunci începe să ți fie dor de vremurile demult apuse, când școala era școală, copiii educați frumos de profesorii lor, părinți care nu-și băgau nasul unde nu le fierbea oala, care dau vina, invariabil, pe profesori pentru ceea ce ei nu au fost în stare în cei șapte ani de acasă. E ceva patologic în a da vina pe alții. E boală grea asta, vine din copilărie, părinți abuzivi, lipsă de comunicare,...Specific regimului trecut când nu puteai spune ceea ce gândești. Și de aici marile frustrări ale părinților care  găsesc vinovați în alții la ceea ce ei nu au fost capabili să facă. Și cine credeți că suferă ? Copiii, evident. Care, la rândul lor, vor avea aceleași metehne ca adulți.

Eu postez mereu despre acest subiect, până ultimul idiot va înțelege că copiii ( cacofonie voită) sunt victime. Atât. Dar, din păcate, puțini realizează acest lucru. Dat fiind tot ceea ce se întâmplă vis a vis de copii, e limpede că prostia e nesfârșită, că toate postările pe social media  nu au nici o treabă cu realitatea și ca atare: dacă nu faci un copil  și nu îl pui pe facebook cu descrierea ” Puterea mea”, l-ai făcut degeaba :))) Dar asta doar la nivel declarativ. Să faci un copil implică, normal, o schimbare, dar nu te face un om mai bun ori mai inteligent. Este extrem de arogant să consideri că moștenirea ta, ca individ,  vine sub forma unei alte ființe umane iar asta te face brusc  superior  celorlalți. E de preferat să lași în urma ta o viață plăcută, să fii cât mai empatic și amabil cu lumea din jur. Vedem foarte des în jurul nostru părinți  incapabili să și îndeplinească acest rol. Sunt oare oameni  mai valoroși  doar pentru simplul fapt că s-au înmulțit???

Și apoi...dacă mai există și copii din prima căsătorie, e jale. Reproșuri peste reproșuri, e fata ta, e băiatul tău, etc. Sau, în alt caz, vor să arate că iubesc acești copii ” ca pe copiii lor”. Aiurea. Este o mare minciună care ajută, cred ei,  să închege  familia nou formată. Această minciună se vede și pin faptul că imediat apare în noua familie  cu copil cu actualul soț. Și uite așa, încet încet, primii copii sunt dați la o parte pe neobservate: dacă sunt minori vor suferi într un fel iar dacă sunt majori se încearcă a se scăpa de ei, cel mai adesea trimițându-i  în străinătate sub diverse pretexte ( muncă-dacă nu i-a plăcut școala, sau studii-în cel mai bun caz).

Ce am vrut eu să arăt aici? Copiii sunt cei care suferă cel mai mult, sunt victime sigure ale orgoliilor, mândriei și prostiei multor părinți. Atât.

Nu pot spune decât că sunt fericită că eu am activat în acest sistem când lucrurile erau cât de cât ok,...și mai am încă multe motive să fiu fericită, din care unul este foarte important. și anume: eu sunt stăpână pe timpul meu și pe viața mea ceea ce -mi dă o libertate imensă...nu i puțin lucru  să ți poți ocupa acest timp prețios doar cu lucrurile care ți  fac plăcere, care te încarcă pozitiv. E minunat!

PS.

A fost și o iarnă frumoasă aici la munte, la sfârșit de ianuarie,  doar că nouă nu prea ne place frigul...

     

                                                                                      Și o mică pauză la căldurică și la un vin fiert ,poza de sus. Cea de jos este din decembrie, de Miculaș, tot după o plimbare în frig.