Am început cu acest text pentru că, desigur, mă privește personal, dat fiind profesia mea. Dar oare cât va trebui să mai treacă până ce profesorul, omul de la catedră în general, se va bucura de respectul pe care -l merită? Nimeni, dar nimeni care este înafara acestei profesii nu va putea înțelege munca unui educator. Și aici mă refer la educatorii cu vocație, nu la cei neaveniți, pentru că, ca în orice meserie, sunt și uscături. Eu mi-am ales această meserie din trei motive esențiale, fără de care un om nu are ce căuta la catedră: îmi place limba franceză, îmi plac copiii și îmi place această meserie. Îmi place să stau în fața elevilor ca un actor pe scenă. Mereu am avut o relație excelentă cu ei, mulți mi-au devenit prieteni acum când sunt oameni în toată firea cu familii și meserii frumoase. Acum, când nu mai fac parte din sistem, culeg roadele. Este minunat. Datorită faptului că sunt și un bun psiholog, discuțiile noastre nu s-au limitat niciodată numai la ceea ce aveam de învățat pentru școală, ci și pentru viață. Și mă bucur că am contribuit uneori la schimbarea vieții lor, în bine. Acum eu m-am reprofilat pe traduceri și meditații, ceea ce mă face foarte fericită în situația în care școala se face online,...eu nu cred că aș fi agreat acest lucru: cum să nu ne zâmbim la o glumă inteligentă, la un spirit, așa cum făceam uneori în clasă, cum să nu ne privim în ochi atunci când conversăm sau cum să nu le văd neliniștea din priviri când bănuiam că nu au înțeles ceva și i întrebam dacă trebuie să mai repet...până au înțeles...ceea ce nu mulți profesori fac. Fără EMPATIE, această meserie nu e întreagă, ci doar pe jumătate, și atunci e și fără rezultate!
Nu voi scrie aici nimic despre părinții atotștiutori care ” se bagă” în procesul de învățământ...cum că ei le știu pe toate. La mine acest lucru nu a funcționat, am știut mereu să i pun la punct, dacă a fost cazul, dar din fericire au fost cazuri extrem de rare, spre deloc, pentru că eu am fost o norocoasă din acest punct de vedere, colaborarea mea cu părinții a fost mereu bună, fiind la colegii cu elevi din familii întregi, cu copii educați, cu părinți educați la rândul lor în așa fel încât elevul a putut a-i avea ca modele. Atunci când un copil nu are modele în creșterea lui, e grav; asta se vede în comportamentul lui, în felul de a fi, în vocabular, etc.
De sezon...de pandemie. Eu spun mereu și cred cu tărie că cei șapte ani de acasă sunt cei mai importanți în creșterea și educarea unui copil. Iar aceste cuvinte definesc cel mai bine ceea ce se întâmplă în această perioadă, lucru care ar trebui să dea de gândit acelor părinți care cred că a crește și educa un copil înseamnă doar a-l face și atât. Și apoi...dacă e prost crescut și/sau nu învață, dau vina pe școală.
În fine, aici sunt multe de spus, nu mai repet ce am mai scris în acest blog despre acest subiect. Meseria de părinte nu e ușoară, dacă vrei să ai un copil ” comme il faut”. Altminteri, e suprapopulată planeta de rebuturi sociale, inadaptați, tembeli, răi la suflet și negaționiști, etc etc., pentru că așa au văzut ei în casă, neavând modele demne de urmat. Vae Victis! ( înțelegând că victime sunt copiii în acest caz...și de fapt în cele mai multe, pentru că sunt fără apărare, cel puțin până la majorat)
Și pentru că se apropie sfârșitul de an; drăguț: hai, stați la rând pentru scuze! Că sunteți cam mulți...👂
Atunci când altcineva poate spune mai bine decât tine, lași așa, nu încerci să ți atribui spusele altuia, așa cum se mai întâmplă pe net, fără să se citeze sursa. Eu am făcut mai mult decât atât, am postat ceea ce se vede mai jos. Și sunt foarte de acord cu tot ce scrie aici, am întâlnit oameni fără personalitate, care trăiesc în trecut, care pun preț doar pe ceea ce spun/cred alții despre ei, încearcă mereu să i imite pe alții în tot ce fac, mereu se compară cu alții, vor să fie ca ei, mereu dau vina pe alții pentru neîmplinirile lor.
Concluzie: SUNT NEFERICIȚI! Inspiră milă, dar nici nu ai cum să i ajuți pentru că ei doar atâta pot!
Pentru că noi suntem adepții mersului pe bicicletă, am luat în considerare acest banc, ce conține de fapt muuuuult adevăr. Pentru că țara noastră a devenit patria jegurilor la volan, tot melteanul merge pe patru roți și nu respectă nimic. E o mare aventură să pornești la drum...Doamne ferește! Luați exemplu de la demnitarii din alte țări care merg pe jos sau cu bicicleta la guvern sau la parlament, ...dar până și la noi ”pe cocioc”, melteanul va trebui să înțeleagă că cea mai importanță este sănătatea...va trece muuultă vreme. Melteanul nu e prost destul dacă nu e și fudul.
Chestia cu ”distribuie”, nu o agreez, nu distribui nimic, cu foarte mici excepții.
Ooooooo, foarte important: mulți oameni nu fac diferența aceasta! Ei cred că, dacă nu gândești ca ei, nu ai dreptate. Și încearcă mereu să te contrazică până n pânzele albe, încercând să te aducă la a gândi ca ei. Imposibil! Oamenii inteligenți respectă opinia celuilalt și cer argumente, precum argumentează ideile proprii. Doar proștii cred că au mereu dreptate. Și cei cu o educație precară, cei care nu au avut modele în casă, lipsindu-le cei șapte ani de acasă. Eu,personal, mă feresc de astfel de oameni, sunt toxici, au influență negativă asupra celorlalți și îi sug de energie. Și de ce ai accepta așa ceva???
Mda. Am cunoscut oameni care au răspuns la orice, și, culmea, sunt din cei fără școală, fără educație dar fuduli nevoie mare. Și pe aceștia, ca și pe cei de mai sus, trebuie să-i ocoliți. Eu mă feresc de ei, îi ocolesc...nu răspund la provocări, pentru că, culmea, sunt și obraznici!
Voi traduce, pentru cei care nu cunosc limba franceză:
”Problema cu lumea asta este că oamenii inteligenți sunt plini de îndoieli în timp ce imbecilii ( proștii) sunt plini de certitudini”. Exact ce scriam mai sus.
Din asta se vede cât de mult urăsc,eu, proștii fuduli.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu