joi, 24 decembrie 2015

Crăciun fericit 2015!


În așteptarea  lui Moș Crăciun...



Da, e roșu, galben și albastru. Suntem patrioți sau ce??? :)))


Floarea mea preferată de sezon, a venit și de data aceasta la mine.
Împreună cu această felicitare de la elevii mei care mă cunosc cel mai bine. 
Fie ca bunătatea și răbdarea de care ați dat mereu dovadă să se reverse asupra dumneavoastră, ...” frumos, nu? Se mai poate îndoi cineva???!!! Recunosc că posed aceste calități, altfel nu aș fi eu. Copiii ( bine crescuți, ca cei de la liceul meu) sunt cele mai sincere ființe de pe pământ. De aceea avem o relație specială, pentru că noi suntem speciali: ei pe de o parte și eu pe de alta. 


Un mic cadou pentru voi. Nu de altceva, dar sunt muuuuulte calorii acolo. Deci, vi-l dăruiesc.
Vorba ceea, dar din dar se face rai.


De sărbători, toate drumurile duc în Maramureș

Sunt în dilemă: să mănânc o portocală, un kiwi, să beau un vin italian  sau... să mușc din ghetuța lui Moș Crăciun....:)))))))))))))))))))))



Feerie de iarnă ( e drept, fără zăpadă :)))




25 Decembrie 2014- poză de anul trecut dar e prea faină ca să nu fie și anul acesta aici
Nu e zăpadă, totuși un moșuleț e bine să purtăm...doar doar o ninge...


Așteptând musafirii. ( semănăm, nu? :)))








Nepoțica mea,  Ina , arhitectă de meserie.



26 Decembrie 2015
Abia am așteptat să ieșim. Noi nu putem trăi fără mișcarea de fiecare zi. Cert!
După vreo 2 ore de plimbare, ne-am oprit puțin ...să ne tragem sufletul și  să socializăm



sâmbătă, 19 decembrie 2015

În căutarea lui Moș Crăciun


 De obicei sâmbăta, după curățenie și ” toate alea” cum zice tati, mergem la plimbare pentru vreo 3 ore. De data aceasta, după plimbare ne-am oprit  în mall ( Doamne, unde altundeva??? :)))))), să ne întâlnim cu Crăciun. Îi vom da întâlnire și  săptămâna viitoare...;)

 Între timp, am întâlnit niște moroșence și tati nu a rezistat să nu imortalizăm momentul.
L-am făcut cu drag știind ce mult îi plac lui tradițiile,  costumele din Maramureș




     

  Ne îndreptăm spre Cinema City să alegem un film.  Pulovărul este cadoul de la Moș Crăciun                             printre altele; tocmai l-a primit  și îi stătea prea bine ca să nu-l și îmbrace imediat...


Vom vedea ” Războiul stelelor”. El e încă în concediu, eu în vacanță, deci se potrivește cum nu se poate mai bine. După cum se vede, e fericit. Și eu la fel :))


Soțul meu frumos!

      Uraaaaa! Mergem la film!
                           
La final, câte o porție de Noodle pack cu carne de curcan. Super! ( îmi plac la nebunie tăițeii integrali cu tot felul de sosuri. Și eu fac.)  Nu de altceva dar mergeam într-o vizită, iar eu știu de la mama că niciodată să nu mergi într-o vizită flămând. Și cum noi eram deja de câteva ore plecați...trebuia să mâncăm  ceva înainte. ( nu agreem mâncatul în oraș, doar în cazuri extreme, ca acum).

ps. stați pe-aproape, urmează să postez  aici varianta mea de noodle.

miercuri, 16 decembrie 2015

3 zile

Mesaj pentru cine are urechi de auzit  și  cap să priceapă:

- oricine vine la noi în casă trebuie să respecte regulile casei
- trebuie să vorbească frumos, fără cuvinte obscene
- trebuie să respecte orele mesei; masa se ia împreună, pe cât posibil, de toți membrii familiei; nu trebuie să ignore tacâmurile și șervețelul în timpul mesei
- lăsăm deoparte eventualele energii negative cu care suntem ” înzestrați” de la origini ;)
- respectăm pe toată lumea, mai ales pe cel/cea care pregătește masa
- în casă nu se fumează
- dacă fumăm pe holul blocului, după ce intrăm în casă ne spălăm pe mâini și pe dinți
- nu avem păreri preconcepute despre diverse situații, trebuie să ascultăm ambele părți ca să ne facem o părere obiectivă.


Povestea începe așa:

A treia zi, seara, așteptam să luăm masa împreună, băiatul nu s-a sinchisit că aștepta toată lumea după el, vorbea la telefon cu prietenii, a întins coarda mult. Când a venit în sfârșit la masă unde îl așteptam, era foarte nervos și a început să și atace tatăl, că el  mănâncă când vrea și în general face ce vrea și nu i spune lui nimeni ce să facă. Au început jignirile ( din partea băiatului, evident)  pe un ton și cu un vocabular cu care eu nu sunt deloc obișnuită. Am fost ȘOCATĂ: am intervenit,  a fost la fel de obraznic și foarte  nervos  nevoie mare, discuția a degenerat drept pentru care am dat EU un ultimatum: tati, te rog să  mergi mâine dimineață și să schimbi biletul de tren, băiatul pleacă mâine seara, noi  nu putem accepta un asemenea comportament! Eram îngrozită doar la ideea că 2 săptămâni vor fi doar astfel de discuții proaste! Noi nu suntem obișnuiți cu așa ceva!  La noi în casă nu se ceartă nimeni, nu ridică nimeni tonul, este mult calm. Noi ducem o viață liniștită, frumoasă. Deci, doar 3 zile a durat toată vizita la noi programată pentru 2 săptămâni. Doar 3 zile a rezistat fără să-și arate ura cu care e îndoctrinat acolo. Am refuzat să-l las să-și deșerte veninul cu care a venit. Mai ales că avea în cap doar neadevăruri!  Doar nu era să folosim timpul șederii lui cu discuții în contradictoriu, așa ceva era exclus! Cum să petreci așa sărbătorile de iarnă?????? Tati a înțeles că nu se mai poate face nimic.
Și a plecat după trei zile de la sosire.( ziua plecării nu am socotit-o, nu a mai contat; pentru mine sejurul lui aici se terminase )


ps. aaaa, vi se pare cumva că de fapt nu a fost mare lucru???
ok,  pentru că nu v-am spus TOT: nu v-am spus că, atunci când eu i-am zis, mai în glumă, mai în serios:  ” ai fi în stare să fii violent cu tatăl tău?”, el a răspuns ” bineînțeles”. Așa, cu mare siguranță și harțag, ca un mare cocoș ce se credea. De parcă el ar fi realizat totul în viață și noi nimic.
Despre asta este vorba.
Așa ceva nu se iartă. E mai mult decât la ce  ne puteam aștepta noi. Am fost șocați!
Dar ei sunt obișnuiți cu așa ceva: există antecedente de acest gen, a recunoscut că a fost violent ( ca să fiu elegantă în exprimare)  și cu partenerul mamei lui, după care acesta din urmă a părăsit domiciliul conjugal pentru vreo jumătate de an. E păcat, mare păcat că se întâmplă așa ceva.
Și e  grav, foarte  grav atunci când se trăiește în minciună! Eu nu înțeleg de ce  unii doresc neapărat să pară, în ochii altora, altceva decât sunt;  acest sentiment de inferioritate îi macină,  îi fac să sufere, să fie frustrați, răi și  tare proști în final. Eu înțeleg multe și am văzut multe. De aceea pot să înțeleg o femeie frustrată de neputință care-și varsă veninul, prin copil, folosit non-stop ca armă,  pe cel/cei cu care nu poate semăna niciodată prin bunătate și generozitate. Noi așa am răspuns la ură, la istericale la telefon, la șantaj sentimental și nu numai, etc etc, ...la toate câte au fost de-a lungul vremii. Un astfel de om nu va fi niciodată fericit pentru că, nefiind mulțumit de el însuși are o mare problemă cu sine.  Indiferent cât de ” altfel” vrea să pară în ochii altora și indiferent câte eforturi ar face pentru asta. Nu reușește! Eu am iubit mult psihologia învățată în facultatea făcută la zi și la timpul ei, am citit mult despre asta deci aveți aici considerațiile unui om avizat. Există un soi de oameni fără personalitate care fac mereu alegeri proaste pe care le reneagă apoi, sau chiar vor să iasă din situația aleasă  dar nu mai pot,  după ce au constatat că alții ar fi făcut altfel, sau au păreri contrare. Care nu-și asumă eșecurile și, evident, alții sunt, de fiecare dată, de vină pentru nereușitele lor. Aceștia sunt niște oameni nefericiți și toată viața lor trăiesc cu această tară sufletească, indiferent ce și cât ar avea.



Și  da, amândoi regretăm plecarea lui, poate e imatur încă ( îi acordăm circumstanțe atenuante, ca orice părinți, el săracul a venit aici cu replici gata pregătite de acolo, credea că ne dă gata...dar  de data asta nu le-a mers! ) dar asta e, e o lecție din care ei toți trebuie să învețe, spre binele lor. Dacă nu vor învăța nimic din această experiență,  păcat de ei, pentru că de la noi băiatul chiar are ce învăța! Dacă nu cumva e prea târziu, după părerea mea. Iar cu plecatul acesta intempestiv...doar el a avut de pierdut, având în vedere scopul cu care a venit. De fapt doar noi ne-am amăgit crezând că are sentimente, că vine din ”mare iubire” pentru noi: da de unde, scopul era doar material. De la început și până acum! Să fie clar! Deși o știam, așa, subliminal,...doar acum o spunem direct. Dacă e momentul adevărului, atunci să fie!

Are timp să analizeze toată situația și dacă mai dorește să vină aici trebuie să învețe ce este RESPECTUL. Doar de el depinde. E major, să înțeleagă că trebuie să scape de acea îndoctrinare negativa care i s-a picurat cu pipeta de-a lungul anilor.Știe el despre ce -i vorba, tati a început să -i spună adevărul pe care el nu-l știa. E problema lor, e un lucru natural care trebuie să se întâmple. Așa se întâmplă mereu când un copil este dat, la o despărțire,  mamei, din oficiu, fără să se analizeze situația concretă și să se ia hotărârea bună pentru copil. Eu am colege care sunt mame singure și văd cât se ocupă de copiii lor care sunt foarte bine crescuți, văd cât efort depun pentru a le clădi o bază de pornire în viață. Când o mamă nu e în stare să crească și să educe un copil...când nu-i oferă acea bază, cel puțin nu-l mai face si pe al doilea, să aibă aceeași soartă. Va trăi în același mediu semianalfabet, toxic!  Copiii sunt niște victime, ei nu au nici o vină. Maturii au o mare responsabilitate. Iar când sunt iresponsabili, rezultatul e dezastruos pentru copil.

(Tu, ca om, oricine ai fi,  când nu ai făcut nimic în viață până acum, măcar taci din gură, nu fi  obraznici și tupeist. Nimic nu te recomandă să fii așa. Iar de eșecurile respective nimeni nu este de vină,  doar tu. Faptul că te muți disciplinar la un liceu periferic ca să nu rămâi repetent este poate un motiv ca ceilalți colegi să vrea să te cunoască, să vadă cine ești. Iar dacă tu ești tupeist cu ei fără motive atunci o încasezi, nenică!  Deci nimic nu e fără motiv. Doar că tu spui varianta ta  și te dai victimă. Și când te îmbeți la fel e, nimeni nu-ți toarnă pe gât obligatoriu. Știu asta de la băieții de aici care au altă varianță decât cea spusă de tine . Deci mai și mințim, că așa ne-a învățat ” școala vieții”. Așa că, pentru  ceea ce pătimești doar tu ești de vină. Există un oarecare fel de oameni care mereu aruncă vina pe alții pentru  nerealizările, eșecurile și neîmplinirile lor în viață. Și ei sunt produsul mediului din care provin, fac și ei ce au văzut/ auzit în casă. Neavând cu ce să se laude, se ” laudă” cu ”școala vieții ”, adică aceea care îi învață tupeul, obrăznicia, violența verbală și chiar fizică la o adică,  lipsa de respect pentru semeni, etc. )


Pentru cei cu memoria scurtă, pot revedea  aici cei 10 ani cu noi în vacanțe.
Ca să le intre bine în cap, să nu mai spună niciodată în viața asta că noi nu am făcut nimic pentru el.
Pensia alimentară a fost plătită până la vârsta de 19 ani și patru luni, pensie stabilită de noi și nu de stat, care în mod sigur ar fi fost mai mică. Plus vacanțele aici cu tot ce au inclus ele: drumuri, haine, distracții, cadouri,  etc. ( se vede în imaginile la care trimite  linkul, deci nu vorbim aiurea aici) Deci...pentru ce atâta ură??? Că noi nu înțelegem ce-i mână-n luptă cu atâta ură! ( au în casă un exemplu de ”durut în cot” față de un copil, acela de peste granițe...acolo să vadă cum stă treaba, nu la noi; și atunci să vorbească, dacă mai au glas)
Niciodată băiatul  nu era atât de îngrijit, hrănit, curat și înnoit ca atunci când era la noi. În mod sigur!
Dar...așa e când vorbește gura fără ei.

Am scris din respect pentru ADEVĂR, care trebuie să se știe. ACESTA ESTE ADEVĂRUL!

Acesta este, printre altele,  și rostul acestei pagini  personale care se numește blog. Pentru adevăr.
Și pentru aduceri aminte...și  celor cu memorie scurtă și minte puțină.
Poate-și revin într-o vreme. Pentru ei, să le fie bine,  doar nu pentru alții,  să aibă ei o viață liniștită, dacă se mai poate.

Una peste alta, de data aceasta au luat o mare țeapã! Știu ei despre ce țeapă e vorba! ;)

https://www.youtube.com/watch?v=0UT2E7o5Gkw

Later edit:
După reflecție, noi2 am ajuns să repetăm acest ADEVĂR pe care-l știam de fapt mai demult dar am amânat să-l acceptăm: facem parte, noi de aici și ei de acolo,  din două lumi total diferite, este imposibilă o înțelegere. E o mare diferență de clasă.
Până la urmă, fiecare om are o viață care trebuie trăită așa cum crede că e bine pentru el. Nimeni nu e stăpân pe viața altcuiva, chiar dacă la un moment dat a făcut un copil cu o persoană total nepotrivită. Și tati are o vorbă pe care mi-o repetă mereu, cu mulțumire, în momentele cheie:” Dacă nu era așa nu te cunoșteam pe tine”. Așa e. Poate e adevărat și faptul că nu le poți avea  pe toate în viața asta. Păcat de cei care trăiesc doar prin ură! Totul se va întoarce împotriva lor la un moment dat, asta e sigur! Iar eu sunt fericită că soțul meu a înțeles acest lucru : că nu poți lupta cu morile de vânt, că nu poți vorbi în deșert celor care, nu numai că nu sunt capabili să înțeleagă, dar nici măcar nu încearcă. Celor care refuză evidența.  Asta e liniștea de care aveam nevoie. Amin! :))

Ps.
Acest blog este foarte apreciat în familia noastră.
Nu-mi imaginam ce rol benefic va avea acest blog, atunci când l-am înființat acum 8 ani. Este mărturia a tot ceea ce s-a întâmplat, în anii aceștia, în timp real, fapte adevărate, de netăgăduit, argumentate cu imagini. Deci, nimeni nu poate spune altceva decât ceea ce se scrie/ se arată aici! Totul este făcut cu bună credință, din păcate nu credeam că va fi nevoie să servească ca argument la ceea ce am trăit noi în cei 10 ani alături de băiat, pentru că nu se recunoaște nimic. Ei bine, aceasta este oglinda reală. Și nu se poate nega evidența, orice ar fi! Doar anormal la cap să fii să negi evidența!
Ps. Vai de capul acelor forme de viață nereușite  care așteaptă un semianalfabet sa le aducă pe linia de plutire!

- Reactualizare: 
Conform zicalei” Fiecare pasăre pe limba ei piere”, mi se pare corect ca nimic din ceea ce avem noi aici să nu revină  nerecunoscătorilor, drept ” moștenire”. Am zis! Fiecare are ce a ales! Și ei au ales ruptura. E ok.! Deci nimeni nu va ” pupa” nimic de aici. Și cu asta...pa! :)


Această postare este un pamflet. Orice asemănare cu persoane reale este pur întâmplătoare.

duminică, 13 decembrie 2015

Meri Crismăs sau ce?


Peste tot, lume. Oameni puțini, după manifestările lor.
Vine Crăciunul. Asta-i sigur.
Dar...ce sărbătorim noi de Crăciun???
Conform tradiției, sărbătorim Nașterea Mântuitorului.
Hello....ați auzit? Sărbătorim Nașterea lui Isus Cristos.
Voi, la tv, voi, pe stradă, voi, în magazine, voi, pe internet.
Voi îl sărbătoriți pe Moș Crăciun: promoții, cozi la supermarket, tăierea porcului ( bleah!), sarmale, cozonaci, băutură. Consumați, consumați, consumați, în timp ce ascultați gingăl bels sau letit snău, că doar suntem p-aproape... o colonie americană.
Toată atmosfera din târgurile de Crăciun seamănă leit cu zilele orașelor: aceleași tarabe cu de toate, sfârâie  micii ( micii???) și curge finul fiert. Trăiască Moș Crăciun, nu-i așa? Și în loc de Linu-i lin ascultăm gingăl bels! Apoi iar vedem la tv pe Moș Crăciun în reclama Coca-Cola...Meri Crismăs, nu?


Mi-e dor de Crăciun -urile copilăriei, cu colindele românești din casă-n casă, cu daruri de nuci sau mere-n trăistuțe, cu mesele bogate cu mâncăruri tradiționale, cu apă de izvor sau pălincă de prune naturală. Mese liniștite, care se sfârșeau mai mereu în colindele tuturor, cântate încet,...ca o rugăciune. Eram pregătiți cu foile de hârtie, dacă uitam cumva versurile de la un an la altul. Așa am fost învățați de-acasă, părinții noștri țineau mult ca seara de Crăciun să fie acea sărbătoare creștină a cărei semnificație o știam exact, încă de atunci...iar cu trecerea timpului am fost martori la aceste denaturări voite încât s-a ajuns la poze cu renii Rudolph sau vizionarea până la saturație a filmului Singur acasă...de parcă se încearcă prin orice mijloace să dispară tradițiile noastre, să ne uniformizăm cu alții, până la pierderea identității.

Așadar, nu Meri Crismăs, ci Crăciun fericit!

ps. ” Crăciunul nu înseamnă îmbulzeală, ci mai degrabă retragere”...
Eu aș recomanda aceste gânduri  la fiecare început de decembrie, în fiecare an...poate așa s-ar înțelege o dată pentru totdeauna despre ce este Crăciunul...